În perioada 2-3 august 2019, Primăria și Consiliul Local Mahmudia, Asociația Culturală Centrul Cultural Delta Dunării, Căminul Cultural Mahmudia cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea, organizează cea de a treia ediție a Festivalului Diversității Mahmudia – Delta Dunării.
Proiectul are ca scop promovarea culturii naționale, a valorilor tradiționale locale (cântece, dansuri, port popular, meșteșuguri, gastronomie), promovarea turismului cultural al acestei zone cu coordonate unice, Delta Dunării, cu tradițiile și obiceiurile sale îmbinate armonios cu arta contemporană. Scopul proiectului se identifică cu dezideratul Consiliului Județean Tulcea pe linia de promovare a județului și a obiectivelor sale.
Activitățile propuse în cadrul proiectului cuprind organizarea de tururi de vizitare a obiectivelor turistice din zona Mahmudiei, în data de 2 august 2019, cu scopul promovării zonei din punct de vedere turistic, etnic și cultural. Vor fi organizate vizite la următoarele obiective: Dealurile Beștepe cu misterele lor, lăcașele de cult, Muzeul Pescarului Comunității rușilor- lipoveni, Expoziția de Artă Tradițională din cadrul Căminului cultural Mahmudia, Muzeul de istorie al Școlii Profesionale „Vasile Bacalu“ Mahmudia.
A doua zi a festivalului, 3 august 2019, este destinată desfășurării spectacolului propriu zis, care va cuprinde o paradă a portului popular, pornind din fața Căminului Cultural Mahmudia până la scena evenimentului din str. Portului nr.14, manifestări expoziționale, în cadrul cărora fiecare etnie participantă la eveniment va avea la dispoziție un stand pentru expunerea obiectelor reprezentantive, un târg al meșteșugarilor și artizanilor dobrogeni, precum și spectacolul pe scena amenajată în aer liber.
În cadrul acestuia își dau concursul Ansamblul de dansuri „Katiușa”, Ansamblul de dansuri „Salsovia”, Grupul Folcloric „Răzeșii”, Ansamblul Folcloric „Sălcioara”, Ansamblul Folcloric „Beștepeanca”, Ansamblul „Sfitilina”, Ansamblul „Nuferii Deltei“, Ansamblul „Meleaguri dobrogene”, Ansamblul „Altona” Cerna, Grupul Folk „Menestrelul” , Olga Alixei, Raluca Mihaela Jipa, Raluca Armăsaru, Elena Lazăr, Andreea Cristea, Ansamblul etnofolcloric Plăieșii din Republica Moldova, Anna Lesko, Laura Olteanu, Angelica Flutur.
Be the first to comment