Ample căutări au loc pe lacul Razelm după ce un adult și un minor au fost dați dispăruți seara trecută.
Potrivit ISU Tulcea, în 22 februarie, în jurul orei 19.00, prin apel la numărul unic de urgență 112, s-a solicitat ajutorul pompierilor militari pentru căutarea a două persoane, un adult și un minor, dispărute pe lacul Razelm, în apropierea Insulei Popina.
“Către locul intervenției s-au deplasat 11 subofițeri din cadrul Detașamentului Tulcea, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambarcațiune SAR, o ambarcațiune RIB și o ambulanță SMURD, împreună cu forțe din cadrul Poliției de Frontieră și Poliției Locale.
Forțele de intervenție au procedat la căutarea celor două persoane, atât pe mal cât și în apă.
În jurul orei 02:30, datorită condițiilor meteo nefavorabile, operațiunea de căutare-salvare a fost oprită.
În această dimineață au fost reluate căutările, fiind solicitată și intervenția elicopterului SMURD” – ISU Tulcea.
Be the first to comment