Și în acest an, „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” se va afla la Tulcea, la Scena din Piața Civică, în perioada 16 – 22 iulie, oferind spectatorilor o săptămână bogată în evenimente culturale, cu filme pentru toate vârstele și cu recitaluri de excepție.
Dorind să evocăm și să comemorăm trecerea prin viață a unor mari artiști români, care ne-au lăsat opere nemuritoare, propunem un program care sperăm că va fi pe gustul tuturor și că spectatorii tulceni vor accepta invitația de a petrece seri minunate alături de noi.
Împlinindu-se 50 de ani de la înființarea Cenaclului Flacăra și 80 de ani de la nașterea poetului Adrian Păunescu, deschidem seria evenimentelor duminică, 16 iulie, de la ora 20.00, cu o seară dedicată fenomenului cultural „Cenaclul Flacăra”, împreună cu Andrei Păunescu și invitații săi. După recitalul susținut de aceștia, urmează proiecția filmului „Cenaclul Flacăra – Te salut, generație-n blugi!”.
În serile următoare invităm publicul de toate vârstele să urmărească atât filme dedicate copiilor, cum ar fi „De ce are vulpea coadă?”, regia Cornel Diaconu sau „Povestea dragostei” – filmul realizat de Ion Popescu Gopo de la a cărei naștere se împlinesc 100 de ani, dar și filme cu tentă dramatică sau parodică, cum ar fi „Iubire elenă” al regizorului Geo Saizescu, „Poker”, în regia lui Sergiu Nicolaescu sau „Nunți, botezuri, înmormântări”, recentul succes al regizorului Alexandru Lustig.
Un al eveniment major al finalului de săptămână îl va reprezenta seara de vineri, 21 iulie, petrecută cu polivalentul artist Horațiu Mălăele, care, începând de la ora 20.00 va susţine recitalul „Sunt un orb” urmat de proiecția filmului „Funeralii fericite”, al cărui regizor și interpret principal este.
Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Tulcea, iar accesul publicului este liber.
Be the first to comment