Caravana de testări medicale gratuite în mediul rural „Nu am făcut destul” ajunge în județul Tulcea

Caravana de testări medicale gratuite în mediul rural „Nu am făcut destul” ajunge în județul Tulcea

Peste 1.000 de persoane care locuiesc la sate vor beneficia, în perioada august – octombrie, de investigații medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). Caravana include testări pentru inimă, diabet, prostată, rinichi și vezică urinară, sâni și piele.

Anul acesta, caravana este la cea de-a opta ediție și trece prin sate din județele Tulcea, Constanța, Brăila, Teleorman, Buzău și Călărași. Prima oprire va fi în județul Tulcea, localitatea Sarichioi în perioada 14-15 august. Având în vedere situația epidemiologică generată de coronavirus, testările se vor face numai pe bază de programare. Locul și orele pentru testări vor fi afișate la primărie și în alte puncte importante din fiecare sat.

„Pentru foarte mulți locuitori din mediul rural, spitalele sunt inaccesibile din punct de vedere al distanței. O dată în plus, dată fiind pandemia, caravana noastră este și mai utilă”, spune Cezar Irimia, președinte FABC.

Scopul campaniei este de a oferi acces la servicii de sănătate pentru locuitorii zonelor rurale, dar și de a crește gradul de informare.

În cele șapte ediții precedente, au fost testate peste 7000 de persoane din mediul rural, s-au implicat peste 500 de medici, asistente și studenți voluntari și au fost diagnosticate cinci paciente cu cancer mamar.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*