Poliţiştii de frontieră constănțeni au descoperit, în zona localității Cernavodă, un camion încărcat cu tuburi de azbest ce fuseră sustrase de la o societate din județul Tulcea.
Potrivit Gărzii de Coastă, o patrulă formată din polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Cernavodă a oprit pentru control un ansamblu rutier, format din cap tractor și o semi-remorcă, încărcat cu tuburi de azbociment, condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani.
„Existând suspiciuni cu privire la documentele de însoțire a mărfii, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare constatând faptul că cele 18 tuburi de azbociment au fost sustrase de la o societate de pe raza județului Tulcea”, au transmis reprezentanții instituției.
Cercetările sunt continuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Tulcea, iar în cauză polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Hârșova, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Reprezentanții societății tulcene urmează să stabilească valoarea pagubelor suferite.
Be the first to comment