Bucureștean cercetat în Tulcea după ce s-a cazat la hotel, dar nu a mai vrut să plătească

După două nopți petrecute la un hotel din municipiul Tulcea, un bărbat din București a refuzat să plătească cazarea. Au intervenit jandarmii tulceni.

Potrivit IJJ Tulcea, jandarmii aflaţi marți, 7 decembrie, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost solicitaţi să intervină la o unitate de cazare din municipiul Tulcea, unde un bărbat a reclamat că o persoană refuză să plătească suma aferentă cazării.

Ajunși la fața locului, jandarmii au identificat apelantul, respectiv reprezentantul unității de cazare, care a declarat că, în cursul zilei de astăzi, un bărbat care fusese cazat două nopți la hotel a solicitat prelungirea sejurului cu încă o noapte. Acestuia i s-a cerut să plătească mai întâi cele două nopți de cazare și consumația aferentă, însă bărbatul reclamat a precizat că nu are bani la el și a vrut să părăsească imediat unitatea de cazare, motivând că va aduce banii mai târziu.

Reprezentantul hotelului nu a avut încredere în cele spuse de bărbat și i-a comunicat că va apela la forțele de ordine pentru clarificarea situației.

Întrebat de cele întâmplate, bărbatul în cauză, a declarat că a mințit că va aduce bani pentru a plăti cazarea și că a avut intenția de a pleca de la fața locului, însă a fost oprit de jandarmi.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat că bărbatul figurează și cu antecedente penale, executând în trecut mai multe pedepse pentru furt, conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere.

Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor. Cercetările sunt continuate de poliție.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. O, ce veste minunata ! Uluitor! Sa fie arestat , apoi impuscat , decapitat si… tineti-va bine , in final, spanzurat ! Hi,hi,hi! Ce stire tare , ce stire tare !

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*