Polițiștii de frontieră tulceni au descoperit pe Lacul Merheiul Mare din Complexul lagunar Matița-Merhei unelte de pescuit care conțineau captură, folosite de cei ce ignoră perioada de prohibiție.
Astfel, potrivit Gărzii de Coastă, joi, 20 mai, în jurul orei 01.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu pe Lacul Merheiul Mare din Complexul lagunar Matița-Merhei, au descoperit în apă o înșiruire de plase de pescuit din fir textil și monofilament. Deoarece nu au fost identificate persoane implicate în această activitate infracțională, în jurul orei 06.00 s-a procedat la scoaterea plaselor din apă, ocazie cu care s-a constatat că exista captură de pește în acestea.
În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că lungimea totală a plaselor de pescuit este de 730 de metri, cu captură de pește în cantitate de 30 de kilograme pește din speciile crap și caras, a fost predată unei societăți de profil.
Polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție.
Be the first to comment