Bătaie între doi vecini din Tulcea din cauza unui loc de parcare. A fost nevoie de intervenția jandarmilor

FOTO IJJ Tulcea

Doi vecini din Tulcea s-au luat la bătaie din cauza unui loc de parcare și a fost nevoie de intervenția jandarmilor.

Potrivit Jandarmeriei Tulcea, ieri, 14 ianuarie, în jurul orei 18.00, jandarmii au fost solicitați să intervină în municipiul Tulcea în cazul unui conflict dintre doi vecini. Când au ajuns la fața locului, jandarmii au identificat bărbatul care a reclamat conflictul, acesta declarând că se afla la domiciliu în momentul în care a fost apelat de către unul dintre vecini, cu scopul  de a-și muta autoturismul, deoarece parcase pe locul lui de parcare.

“Au urmat mai multe schimburi de replici, jigniri, amenințări cu acte de violență, reclamantul declarând că a fost lovit cu pumnul în zona capului de către vecinul său, în vârstă de 53 de ani. Acesta a adăugat că a căzut peste gardul împrejmuitor din spatele blocului, iar când a reușit să se ridice, vecinul său a avut intenția de a-l lovi din nou, însă a intervenit un alt vecin care a aplanat conflictul.

Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele bărbatului în cauză actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violențe” – Jandarmeria Tulcea.

Aceasta nu a fost singura faptă constatată de jandarmi în acest sfârșit de săptămână. O altă faptă constând în loviri și alte violențe a necesitat intervenția forțelor de ordine la un garaj, unde alți bărbați au provocat un scandal.

“Astăzi, în jurul orei 01.30, o femeie a reclamat faptul că nepotul său, a fost agresat fizic. Nepotul acesteia, în vârstă de 21 de ani, a declarat jandarmilor că a organizat o masă cu mai mulți prieteni într-un garaj, iar la un moment dat doi dintre ei au iscat un scandal.

El a precizat că a vrut să-i liniștească, moment în care a fost lovit chiar el cu pumnii și picioarele în zona feței de către cei doi. A declarat, de asemenea, că a mers acasă, însă după scurt timp, a coborât în fața blocului, lovindu-l la rândul său cu pumnii și picioarele pe unul dintre cei cu care avusese conflictul cu puțin timp în urmă” – Jandarmeria Tulcea.

Și în acest caz, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violențe.

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii au acordat și sprijin pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, la constatarea altor 2 infracțiuni sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*