Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a intrat în curtea unui imobil din Tulcea pentru a fura bunuri.
La data de 11 aprilie, în urma activităților efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, împreună cu luptători din cadrul S.A.S., s-a reușit identificarea și depistarea unui bărbat bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la furt calificat.
În fapt, acesta este bănuit că, în seara de 3 aprilie a.c., ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil din municipiul Tulcea, cu scopul de a sustrage bunuri din locuință.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea acestei persoane, iar în urma propunerilor formulate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, către Judecătoria Tulcea, a fost dispusă arestarea preventivă, pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.
Be the first to comment