Unitatea administrativ-teritorială Județul Tulcea a primit suma de patru milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, suma fiind alocată pentru cheltuieli curente şi de capital.
În ședința Consiliului Județean Tulcea din luna decembrie a acestui an, consilierii județeni au aprobat proiectul de hotărâre referitor la modificarea bugetului pe anul în curs.
Astfel, conform documentelor oficiale, este necesară cuprinderea sumei menționate atât pe partea de venituri, cât și pe partea de cheltuieli.
Cea mai mare parte a sumei primite de Județul Tulcea va fi încadrată la „Programe de dezvoltare“, pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (3,950 milioane de lei vor avea această destinație).
Amintim, în acest sens, faptul că instituția Consiliului Județean Tulcea implementează, la momentul de față, peste 20 de proiecte cu finanțare europeană, care însumează mai bine de 200 de milioane de euro, sume investite, în mare proporție, în infrastructura rutieră și infrastructura de sănătate publică.
Be the first to comment