Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” al Primăriei Tulcea organizează joi, 24 septembrie, de la ora 17.30, în curtea Casei Avramide – Casa Colecțiilor, lansarea volumului „Folclor muzical din Dobrogea” al lui Constantin Arvinte.
Cuprinzând piese vocale și instrumentale, cartea se alătură celorlalte culegeri publicate de Constantin Arvinte și încununează în chip fericit o excepțională carieră muzicală. Cartea „Folclor muzical din Dobrogea” este publicată de Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, iar cu prilejul lansării, orchestra ansamblului va interpreta în premieră „Rapsodia dobrogeană”, compusă în 2016 de Constantin Arvinte pentru orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Baladele Deltei” – din Tulcea, folosind teme muzicale din cartea „Folclor muzical din Dobrogea”.
Evenimentul de la Casa Avramide – Casa Colecțiilor se va desfășura cu respectarea următoarelor măsuri de protecție:
- se va respecta distanța socială de minimum 1,5 m;
- se vor purta măști de protecție care vor acoperi atât nasul, cât și gura pe toată durata evenimentului;
- se va accepta trierea epidemiologică la începutul evenimentului;
- persoanele care prezintă simptome de boală nu vor fi acceptate în cadrul evenimentului;
- este strict interzisă crearea de situații care pot duce la formare grupurilor nesecurizate de persoane.
La manifestare au fost invitate personalități culturale marcante.
Be the first to comment