„Baladele Deltei “ îi invită pe tulceni, de Ziua Mondială a Dansului la un Flashmob în Piața Civică

„Baladele Deltei“ va urca pe scena Circului Metropolitan București, unde este cea mai mare activitate artistică dedicată Unirii cu Basarabia

Dansul tradițional este cea mai veche formă de dans rămasă în memoria culturală a umanității, în fiecare ţară păstrându-se, transmis din generaţie în generaţie, sub forma dansurilor folclorice tradiţionale – expresie inconfundabilă a spiritualităţii şi identităţii naţionale.

Românii, aflați la limita nordică a HOREI, dansată în toată zona balcanică, au drept dansuri emblematice hora, sârbă, învârtita, brâul, căluşul şi multe alte zeci de dansuri specifice fiecărei zone, dansate individual sau în grup şi păstrate împreună cu muzica populară şi obiceiurile de odinioară.

Și în acest an, urmând deja tradiția pe care a instituit-o în municipiu și în județ, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” va desfășura joi, 26 aprilie 2018, începând cu ora 18.00, în Piața Civică din Tulcea, un program special dedicat marii sărbători mondiale a dansului. Manifestarea va consta dintr-un flash mob de dans popular, cu participarea dansatorilor profesioniști ai ansamblului, a copiilor și tinerilor de la Ansamblul Folcloric „Dorulețul”, precum și a membrilor Școlii de Dans din Tulcea. Tulcenii iubitori de dans sunt invitați să se alăture dansatorilor profesioniști pentru a umple Piața Civică.

Instituită în anul 1982 de către Comitetul de Dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI), principal partener al UNESCO privind artele spectacolului, Ziua Internațională a Dansului se dorește a fi o celebrare a acestei arte cu limbaj universal. Sărbătorită în data de 29 aprilie a fiecărui an, data nașterii creatorului baletului modern, Jean-Georges Noverre (1727-1810), Ziua Internațională a Dansului este prilejul desfășurării a mii de evenimente și festivaluri de profil în întreaga lume. Totodată, anual, cu prilejul acestei sărbători, o personalitate remarcabilă a artei dansului special aleasă transmite un mesaj oficial, iar ITI desemnează un oraș-gazdă al evenimentelor organizate de Institut cu acest prilej, anul acesta orașul gazdă ales fiind Havana, capitala Cubei.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*