Babadagul va primi 1 milion de euro nerambursabili pentru construirea unui nou drum cu rol de centură ocolitoare

Primarul din Babadag, Georgian Caraman a reușit atragerea unor fonduri importante. FOTO Facebook

Administrația publică din Babadag a obținut o finanțare importantă pentru comunitate. Este vorba de aprobarea proiectului prin care se vor primi banii necesari realizării unui nou drum, care v-a scoate din oraș tot ceea ce înseamnă trafic greu.

„Am semnat Contractul de Finanțare în valoare de 1 milion de euro nerambursabili pentru construirea unui drum agricol, dincolo de calea ferată, drum care vrem să facă rolul de centură ocolitoare a orașului atât pentru utilaje agricole cât și autovehicule de tonaj greu. Proiectul este de amploare, legând drumul spre Tulcea (DN 22) de drumul spre Slava Cercheză (Dj 223A), urmând ca prin alt proiect aflat deja în lucru, să legăm strada Republicii de cele două drumuri menționate. Vom realiza astfel o centură ocolitoare a orașului pentru sensurile de circulație cele mai aglomerate. Următorul pas este scoaterea la licitație pentru proiectare și execuție a proiectului. Sper ca împreună cu celălalt proiect aflat în lucru, aceste lucrări să fie gata până la sfârșitul mandatului actual“ a transmis primarul Georgian Caraman.

 

Acesta a mai precizat și că în curând va face precizări și v-a aduce noutăți și cu privire la celelalte proiecte care sunt deja finanțate, depuse spre finanțare și cu cele pe care se dorește a se depune.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*