O femeie în vârstă de 53 de ani, din Tulcea, a fost rănită, marți dimineață, după ce, aflată la volanului unui autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unui tren de persoane. În urma accidentului, niciunul dintre pasagerii aflați în tren nu a fost rănit.
Potrivit polițiștilor tulceni, din primele verificări efectuate a rezultat faptul că o femeie de 53 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un auto pe drumul către Gara de Mărfuri Tulcea, nu a respectat semnificația indicatorului montat la trecerea la nivel cu calea ferată și nu a acordat prioritate de trecere unui tren de persoane.
„În urma accidentului au rezultat avarierea autoturismului și a trenului de persoane, precum și rănirea conducătorului auto. În urma impactului, niciunul dintre cei 15 călători aflați în tren nu a suferit vătămări”, au precizat reprezentanții IPJ Tulcea.
Ambii conducători au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.
Be the first to comment