Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină în cursul nopții de marți spre miercuri pentru a stinge un incendiu izbucnit la un autoturism, parcat pe strada Mahmudiei din municipiul Tulcea. Cazul a intrat și în atenția polițiștilor după ce pompierii au stabilit că focul a fost pus intenționat.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, la fața locului au intervenit salvatori ai Detașamentului de Pompieri Tulcea, iar la sosirea acestora incendiul se manifesta cu ardere mocnită la interiorul unui autoturism. Focul a fost stins prompt de către pompieri, în limitele găsite, la ora 03.40.
„În urma evenimentului a ars interiorul autoturismului, acesta fiind afectat în proporție de 50 la sută. De asemenea, s-a încercat și incendierea mașinii parcate în spatele autoturismului, aceasta având geamul lateral stânga față spart și câteva hârtii arse în interior. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, au precizat reprezentanți ai ISU Tulcea.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau persoane rănite. La fața locului au fost prezenți și lucrători din cadrul IPJ și IJJ Tulcea.
Be the first to comment