Salvatorii tulceni au fost solicitați vineri, 16 iulie, în jurul orei 12.40, pentru a lichida un incendiu izbucnit la un autoturism, în Cartierul Nou din municipiul Tulcea.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, la fața locului s-au deplasat cinci subofițeri, din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
„La sosirea echipajului, incendiul se manifesta generalizat la întregul autoturism cu degajare de fum și se propagase la un gard de lemn din apropiere. Incendiul a fost stins în limitele găsite, fiind afectat autoturismul în proporție de 90 la sută, și aproximativ șase metri gard din lemn. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat gardul proprietății învecinate”, au precizat reprezentanții ISU Tulcea.
Cel mai probabil focul a fost provocat de efectul termic, generat de o conductă deteriorată.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu ce vizează mai multe localitațidin județul Tulcea. Potrivit reprezentanților ISU […]
Be the first to comment