Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au reușit să-l prindă pe autorul jafului armat ce a avut loc, în luna iulie, la o sală de jocuri din comuna tulceană Greci. Acesta, un tânăr de 29 de ani, din Măcin, a reușit atunci să fugă cu 7.500 de lei după ce l-a rănit pe agent de pază sosit în sprijinul angajaților, cu ajutorul unei fete de 21 de ani.
Astfel, în noaptea de 13 spre 14 iulie, polițiștii din comuna Greci au fost sesizați, prin apel 112, după ce o persoană necunoscută ar fi pătruns în incinta unei săli de jocuri din localitate, unde, sub amenințarea unei arme neletale și a unui cuțit, l-ar fi determinat pe angajatul unității să-i înmâneze suma de 7.500 de lei, aflată în casa de marcat, după care a fugit. Ulterior, agentul de pază sosit la fața locului după ce angajatul unității acționase butonul de panică a pornit în urmărirea presupusului suspect. În timpul urmăririi suspectului ar fi tras asupra agentului, rănindu-l ușor.
„În urma acestui eveniment echipe mixte din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Poliției Orașului Măcin au desfășurat cercetări, verificări și audieri, în vederea identificării agresorului. Din cercetări a rezultat faptul că, în noaptea săvârșirii, faptei suspectul s-a deplasat pe raza localității Greci însoțit fiind de o femeie în vârstă de 21 ani, din orașul Măcin, care a acționat în calitate de complice și a asigurat acestuia atât deplasarea la fața locului cu un autoturism, fără a deține permis de conducere, cât și fuga acestuia”, au precizat reprezentanții IPJ Tulcea.
El a fost arestat preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și încredințarea unui vehicul unei persoane despre care avea cunoștință că nu deține permis de conducere.
Totodată, pe numele tinerei care l-a ajutat a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la tâlhărie calificată și conducere fără permis. În cazul ei, Judecătoria Măcin a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Be the first to comment