Activat în noaptea de 22 martie la ora 23, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției – CJCCI, a fost dezactivat începând cu ora 15:00, după ce meteorologii au decis că vremea s-a îmbunătățit, trecându-se la Cod Galben. Numai că a fost reactivat începând cu ora 16:20.
La scurt timp s-a luat decizia închiderii DN 22D Măcin – Mircea Vodă, drumul fiind redeschis în jurul orei 19.30.
În jurul orei 17.30, stația de pompieri Babadag a fost trimisă să intervină cu șenilata primita în sprijin de la ISU Galați pentru preluarea unei persoane de sex masculin, de 54 de ani, din localitatea Daeni, diabetic, suspect de hemoragie internă. Pacientul a fost preluat de salvatorii de pe șenilată și este transportat către intersecția cu DN pentru a-l preda unei autospeciale al SAJ Tulcea.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment