Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) anunță, că în baza atribuțiilor și prevederilor legale în vigoare, a stabilit prelungirea valabilității tuturor actelor de reglementare emise în anul 2020 pentru activitatea de pescuit comercial în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD) până la începutul perioadei de prohibiție din anul 2021.
Decizia a fost adoptată având în vedere că este necesară publicarea Ordinului privind aprobarea măsurilor de reglementare a efortului de pescuit și cotele de pescuit alocate pentru anul 2021 și a Ordinului privind nominalizarea punctelor de debarcare și a centrelor de primă vânzare în vederea desfășurării activității pe anul 2021.
Persoanele fizice și juridice autorizate să desfășoare activitatea de pescuit comercial în perimetrul RBDD sunt obligate să dețină asupra lor toate documentele necesare desfășurării activității de pescuit comercial, conform prevederilor legislației în vigoare și a Deciziei Guvernatorului ARBDD.
Be the first to comment