Polițiștii de frontieră tulceni au descoperit doi bărbați care desfășurau activități de pescuit comercial cu unelte de tip setcă, fără a deține autorizație sau licență.
În dimineața de 16 septembrie, în jurul orei 08:00, o echipă formată din polițiști de frontieră din cadrul G.N. Sulina, aflată în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, acționând în baza unei informații, în zona Golfului Musura, au depistat două persoane, aflate într-o ambarcațiune cu motor, ce desfășurau activități de pescuit comercial, utilizând unelte de pescuit tip setcă.
În urma verificărilor, s-a stabilit că persoanele se numesc I.I., în vârstă de 46 ani, și T.A., în vârstă de 28 de ani, ambii din localitatea Sulina, iar în ambarcațiune a fost descoperita cantitatea de 83,8 kg pește, din speciile crap și caras, în stare proaspătă.
După verificările efectuate a rezultat că aceștia nu dețin licența de pescuit și autorizație pentru a desfășura activitatea de pescuit comercial.
Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăți comerciale de profil, conform procedurile legale, iar uneltele de pescuit, în lungime de 833 metri, au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit şi pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode sau mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție.
Be the first to comment