Aproximativ 200 de saci cu deșeuri au fost strânși în cadrul unei acțiuni de ecologizare la Dunavățul de Jos

Zeci de saci cu deșeuri au fost strânși în cadrul campaniei de ecologizare. FOTO Prefectura Tulcea

Aproximativ 200 de saci cu deșeuri au fost strânși în cadrul acțiunii de ecologizare ce s-a desfășurat la Dunavățul de Jos. La eveniment, alături de voluntari a participat și prefectul județului Tulcea, Lucian Furdui.

Acțiunea de la Dunavățul de Jos se înscrie în calendarul evenimentelor organizate de Agenția de Protecția Mediului pentru a marca evenimentul ecologic Ziua Pământului (22 aprilie).

La eveniment au participat peste zeci de voluntari – invitați, dar și localnici și reprezentanți ai ARBDD și APM Tulcea, instituție care a acordat la finalul acțiunii diplome de mulțumire participanților.

„Fiecare dintre noi putem să ecologizăm o parte din Delta Dunării, iar astfel de acțiuni sunt de apreciat tocmai pentru că provoacă alte persoane să participe la acțiuni similare. Și cred că dacă s-ar anunța din timp, astfel de acțiuni ar avea o mulțime de voluntari participanți”, a declarat prefectul Lucian Furdui.

Potrivit organizatorilor, doar azi, în circa cinci ore, s-au adunat peste 200 de saci de deșeuri, în special din plastic, de pe Canalul Lipoveni, de pe Canalul Dunavăț până la Gâscova și în localitatea Dunavățul de Jos.

„Deși proclamată pentru prima dată la 21 martie 1970 (echinoxul de primăvară) în San Francisco, Ziua Mondială a Pământului se sărbătoreşte pe 22 aprilie la iniţiativa senatorului american Gaylord Nelson. Este ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care il arată față de mediu.  După 2 decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de țări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre. În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde. În România, aceasta a fost sărbătorită începând cu anul 1990“ a transmis Mirela Raicu, director Agenția pentru Protecția Mediului Tulcea participanților la acțiune.

În fiecare an, Agenția pentru Protecția Mediului Tulcea marchează acest eveniment ecologic printr-o serie de acțiuni, cu implicarea societății civile, dar în mod special, a copiilor, anul acesta și Instituția Prefectului Județul Tulcea fiind partenera evenimentului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*