În primele patru luni ale anului 2021 ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Tulcea au fost încadrate în muncă 876 de persoane, dintre care 437 de femei.
Potrivit AJOFM Tulcea, din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 390 au peste 45 de ani, 155 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 94 au între 25 și 35 de ani, iar 237 sunt tineri sub 25 de ani (187 de tineri NEET). În funcție de rezidență, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 359 provin din mediul urban, iar 517 de persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (305), urmate de cele cu studii gimnaziale (227). Numărul celor cu studii profesionale este de 239, iar cei cu studii primare sunt în număr de 72.
Dintre persoanele angajate în perioada menționată, prin intermediul AJOFM Tulcea, 196 persoane au făcut parte din categoria persoanelor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele noastre.
Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată.
Astfel, în primele patru luni ale anului 2021 , numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2909 de persoane.
Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea, puteți accesa https://www.anofm.ro/index.html?agentie=Tulcea.
Be the first to comment