În contextul aderării României la spațiul Schengen, începând cu data de 31 martie, a fost operaționalizat un nou sistem de verificare a documentelor de identitate.
Aplicația eDAC va fi folosită de structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru stabilirea identității persoanei și verificarea eventualelor mențiuni, cu privire la aceasta.
Noua aplicație va fi folosită de pe dispozitive mobile sau tablete, de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, atât în activitățile curente, cât și în punctele de acces din instituție sau la ghișeele destinate publicului.
Utilizând aceste dispozitive mobile, se va realiza o scanare a documentului prezentat de persoana verificată (carte de identitate, pașaport), aplicația compară datele prezentate cu cele existente în bazele de date și afișează imediat informații în cazul în care vorbim de o persoană urmărită sau care are vreo interdicție.
Totodată, aceștia vor putea accesa în aplicație și fotografia persoanei, pentru a realiza o comparație cu persoana verificată.
În cazul în care sunt constatate anumite probleme, persoana în cauză va fi condusă la sediul unității de poliție pentru verificări suplimentare.
Be the first to comment