Sistemul românesc de învățământ are nevoie de un restart serios care să cuprindă soluții toate problemele nerezolvate până acum și să se plieze pe necesarul prezentului. Se cere obligativitatea participării la cursurile online și încă avem gospodării fără curent electric, fără apă curentă, iar wc-ul în fundul curții este la ordinea zilei. Nu se ia în calcul că suntem depășiți financiar și moral de situație.
Mai marii de la ministerul învățământului încearcă sub orice chip să salveze anul școlar, chiar dacă asta înseamnă haos, imposibilitate de aplicare a cerințelor, iar la final un amalgam de evaluări și concluzii. În final vom avea probabil, în stilul bombastic și comunist rămas în venele poporului român, o rezolvare excelentă a situației, se vor bate reciproc pe umeri și se vor felicita pentru cum au știut să gestioneze problema.
Nu se poate ca deodată, să ceri cursuri online pentru toată lumea, atâta timp cât până acum nu i-a păsat nimănui dacă elevul, familia sa, care de multe ori se bucură și la amărâtul de măr, biscuite și iaurt dat de la școală, au acces la tehnologie. Dacă știu cum arată un calculator, un laptop sau o tabletă, dacă știu să o folosească, dacă își permit un abonament la internet. „Hai domle că în ziua de azi toți au net și smartfonuri“ nu ține.
Printr-o minune, Guvernul, Primăriile, ONG-urile, cineva, oricine, cumpără tablete pentru toți elevii. Hai, nu toți. Mergem pe sinceritate și se da doar strict la cine nu are. Începe goana dosarului cu șină și 20 de documente de la 7 instituții diferite ca să demonstrezi cât ești de sărac și copilul tău are nevoie de electronicul respectiv. Tu ca părinte nu ști mai multe decât să folosești telecomanda de la televizor și telefonul cu butoane și la fel și fiul sau fiica ta, pentru că ceea ce înseamnă tehnologie vedeți la alții sau la programele tv. Îți vine tableta acasă, pentru că asta e cea mai ieftină variantă aleasă de cei de sus, de la București. O despachetezi și… ce faci cu ea? Cauți un vecin mai priceput, te rogi să îți facă o adresă de email, să îți pornească drăcia, îți instalează o aplicație, doua și te uiți la ea, pentru că nimeni nu are timpul și răbdarea să te învețe pe tine și copilul tău cum să o folosești. Iar tu ca părinte de copil în clasele primare, trebuie să îți faci timp între serviciul de c…t și treburile zilnice de acasă să îți faci timp să faci pe profesorul, să îi explici copilului astfel încât să înțeleagă măcar chestiile elementare, apoi să faci și temele…
Să mai vorbim și de faptul că nu toate aplicațiile sunt compatibile între device-uri? De exemplu, pe una dintre aplicațiile intens folosite, Google Classroom de exemplu, nu poți face aceleași lucruri de pe o tabletă, indiferent dacă este un Ipad, o tabletă high level sau una no name, asamblată într-un container pe o navă, ca cele pe care le poți face de pe un calculator.
Așa că acum, după ce am dat bani de fondul clasei, al școlii, am cumpărat table de scris, bănci și proiectoare, uși și catedre, draperii și taxa pentru pază, trebuie să ne scobim adânc în buzunarele găurite prin care banii și așa puțini s-au dus pe rate, facturi și chirii, să ne ajutăm copiii să termine și anul acest școlar.
După 15 mai vor merge înapoi la școală, unde, pe lângă riscul îmbolnăvirii apar și alte probleme: sunt copii astmatici, care nu pot respira la nesfârșit prin acele măști, care au nevoie de spray-urile cu care să depășească crizle… sunt copii cu nevoi speciale, cu autism în diverse forme, cu stări de anxietate… pentru ei, ce soluții bombastice găsim?
Și acum, ca și în alte situații de-a lungul istoriei, nu vrem să recunoaștem adevărul și ne ascundem după deget, modificând cifrele astfel încât să iasă bine. Anul școlar nu se va îngheța, ca să nu dăm prost în fața altora civilizați și mai bine pregătiți, iar această decizie se va răsfrânge asupra copiilor. E materie care trebuie recuperată și atunci, probabil, în anul școlar următor vor face un an și jumătate, comasat.
Be the first to comment