Ansamblul Folcloric de Copii „Dorulețul” din Tulcea s-a întors acasă încărcat de premii

Copiii din ansamblul „Doruleț“ au arătat încă o dată cât sunt de buni

Pe 1 iunie s-a ținut Festivalul Concurs „EuroFolklore” desfășurat la Palatul Național al Copiilor din Capitală. Festivalul, organizat de Școala Gimnazială nr. 1 „Sfinții Voievozi” din București, în cadrul proiectului Educațional „SUNT CETĂȚEAN EUROPEAN ȘI MĂ IMPLIC” ediția 2018. Acesta și-a propus să aducă „folclorul românesc și al minorităților în Capitala României în anul Centenarului, prin intermediul talentului și purității copilăriei”. Județul Tulcea a fost reprezentat de  Ansamblul Folcloric de Copii „Dorulețul” al Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”.

Participanții – formații folclorice și interpreți soliști de muzică populară – au avut vârste cuprinse între 5 și 15 ani și au fost în număr de 58, din întreaga țară.

Ansamblul tulcean s-a făcut încă odată remarcat, adjudecându-și Premiul I, Marele Premiu și Trofeul Festivalului la secțiunea „Ansambluri de cântece și dansuri”, precum și Premiul I prin solista Denisa Călin, la secțiunea „Solist vocal”.

La acest eveniment de la București a participat doar o parte a Ansamblului Folcloric de Copii „Dorulețul”, întrucât cealaltă parte a membrilor s-a aflat și se află încă în deplasare în Slovacia, unde reprezintă Tulcea la un festival international de folclor.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*