Ansamblul „Doina Casimcei” cucerește Spania. Dansurile tradiționale românești, puse în valoare pe scena Festivalului Internațional „Alegria de Danzar”

Ansamblul „Doina Casimcei”. Prim[ria Casimcea

Ansamblul folcloric „Doina Casimcei” a participat la prestigiosul Festival Internațional de Folclor „Alegria de Danzar”, desfășurat în perioada 19-24 septembrie 2024, în stațiunea Lloret de Mar, de pe Costa Brava din Spania. Evenimentul a reunit ansambluri din mai multe țări, ca Bulgaria, Croația, Muntenegru, Serbia, Bosnia și Herțegovina, și desigur, gazdele din Spania, într-o celebrare vibrantă a diversității culturale și a dansurilor populare.

Pe lângă participarea la festival, membrii ansamblului au avut posibilitatea să viziteze Barcelona, o bijuterie a patrimoniului cultural european. Printre cele mai remarcabile obiective turistice la care au ajuns copiii din Casimcea se numără Catedrala Sagrada Familia, opera iconică a arhitectului Antoni Gaudí. În plus, vizitatorii au prins și prima zi a Festivalului La Mercè, una dintre cele mai mari și spectaculoase sărbători de stradă din Barcelona, ocazie care le-a oferit o perspectivă inedită asupra tradițiilor locale și a efervescenței culturale catalane.

Deplasarea în Spania a fost o premieră pentru majoritatea membrilor ansamblului „Doina Casimcei”, fiind și pentru prima dată când călătoreau cu avionul. Copiii au fost deosebit de încântați de noua experiență.

Succesul deplasării nu ar fi fost posibil fără sprijinul și implicarea generoasă a sponsorilor și a autorităților locale. Ansamblul „Doina Casimcei” adresează mulțumiri firmei Verbund Wind Power România SRL, care a oferit sprijin financiar și logistic. De asemenea, primarul comunei Casimcea, Gheorghe Țilincă, un susținător constant al ansamblului, s-a implicat activ și a contribuit la materializarea acestui proiect.

„Este o mândrie să vedem tinerii noștri reprezentând cu cinste comunitatea noastră pe o scenă internațională. Vom continua să sprijinim inițiativele culturale și să le oferim tinerilor noștri oportunități de a-și dezvolta talentele”, a spus edilul.

Delegația de reprezentare culturală de la Casimcea a fost condusă de președinta Asociației „Ion Jalea”, Cornelia Goșman.

„Această participare la un festival internațional a fost o experiență extraordinară pentru copii, iar munca noastră este să îi sprijinim și să le oferim cât mai multe oportunități de a-și manifesta pasiunea pentru dansul tradițional românesc” , a declarat aceasta.

Alături de Cornelia Goșman, din delegație au mai făcut parte Cristina Brădescu, vicepreședinta asociației, și Petruța Pasăre, secretara asociației.

Festivalul Internațional de Folclor „Alegria de Danzar” este o sărbătoare consacrată celebrării dansului și tradițiilor populare, fără să implice ideea de competiție. La final, fiecare ansamblu participant este răsplătit cu un trofeu simbolic, în semn de recunoaștere a contribuției la succesul evenimentului. De altfel, participarea micilor artiști tulceni la Festivalul „Alegria de Danzar” a reprezetat o platformă excepțională pentru promovarea folclorului românesc și pentru a lega prietenii cu alte ansambluri din Balcani și din Europa.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*