Pompierii militari au fost solicitați să intervină, în această dimineață, în jurul orei 04:30, pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă a unei locuințe, în municipiul Tulcea.
Potrivit ISU Tulcea, către locul intervenției s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului Tulcea cu o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere, o autospecială salvare victime la înălțime și o ambulanță SMURD.
„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum la anexă, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la vecinătăți. Pompierii au procedat la localizarea și lichidarea incendiului, din locuință fiind extrasă și o butelie GPL, înlăturându-se astfel pericolul de explozie. Din fericire, nu au fost persoane surprinse de flăcări.
În urma incendiului a ars o anexă iar pompierii au reușit să oprească, în timp operativ, extinderea flăcărilor salvând casa de locuit” – ISU Tulcea.
Cauza probabilă de producere a incendiului este de natură electrică.
Be the first to comment