Peste 250 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au acționat zilnic, în perioada 14 – 17 aprilie, pentru a asigura ordinea și liniștea publică și pentru a interveni atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale, precum și pentru crearea unui climat de siguranță rutieră pe drumurile publice.
Potrivit Poliției Județene Tulcea, în această perioadă, au avut loc numeroase manifestări religioase, cu un aflux important de persoane în zona lăcașurilor de cult, motiv pentru care Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a dispus măsuri suplimentare pentru menținerea climatului de ordine și liniște publică.
Polițiștii tulceni au intervenit la peste 320 de solicitări, dintre acestea 295 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Pentru abaterile de la normele rutiere, au fost aplicate 273 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 107.605 lei, 80 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 39 de permise de conducere și 17 certificate de înmatriculare, fiind constatate și 10 infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice.
Polițiștii tulceni spun că acțiunile preventive vor continua și în perioada următoare, polițiștii rutieri vor acționa cu autospecialele dotate cu echipamente de măsurare a vitezei, aparate alcooltest și drugtest, pe drumurile deschise circulației rutiere.
Be the first to comment