Jandarmii tulceni au acționat zilnic, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la evenimentele care au avut loc în spațiul public și au intensificat acțiunile de combatere a faptelor antisociale, pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranță și liniște publică la nivelul județului Tulcea, pentru soluționarea operativă a sesizărilor cetățenilor și pentru a verifica modalitatea de respectare a măsurilor de protecție sanitară.
În această perioadă, jandarmii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.900 lei pentru săvârșirea în public de gesturi obscene, proferarea de injurii, tulburarea liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote și nerespectarea de către o persoană a măsurilor de carantină.
De asemenea, echipajele de Jandarmerie aflate în serviciu au fost solicitate, prin apel la 112, să intervină la o situație în care s-a raportat o încălcare a normelor de conviețuire socială, astfel că au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.
Be the first to comment