AMDTDD propune definirea unor trasee turistice scurte în Biosfera Rezervației Delta Dunării

Canalul Letea. FOTO ARBDD

Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD ) încearcă să aducă claritate în activitatea turistică din Deltă. În acest sens a demarat consultarea operatorilor de turism, pe fiecare zonă deltaică, distinct, pentru a organiza un turism responsabil, în armonie cu biodiversitatea.

În context, conducerea Asociației a solicitat guvernatorului Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, Atena Groza, o întâlnire în care să fie discutate aspecte privind definirea unor trasee scurte, de zonă, precum și cu privire la eliberarea de plauri sau de material lemnos a intrării în lacuri și canale, care intră în responsabilitatea ARBDD, conform legii.

„Urmare a evoluției activității turistice în RBDD, în special în anul 2020, dar și în 2021, a presiunii excesive la care au fost și sunt supuse unele zone sensibile, Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării a avut consultări cu operatorii de turism din zonele Sulina, Crișan, Sfântu Gheorghe, Murighiol, Dunavăț și Tulcea pentru identificarea unor soluții care să creeze condiții propice atât pentru desfășurarea activității de turism, cât și pentru conservarea biodiversității”, au precizat reprezentanții AMDTDD.

Astfel, aceștia au propus organizarea unei întâlniri de lucru între conducerea ARBDD și Asociația Delta Dunării, în cadrul căreia să fie analizate următoarele propuneri:

  1. Definire de trasee scurte de zonă – prin definirea de trasee turistice scurte în zonele economice se creează:
  • trasee turistice atractive, specifice turismului deltaic;
  • reducerea presiunii turistice, repartizată în prezent doar pe anumite zone/trasee;
  • zone de siguranță pentru ambarcațiunile mici în perioadele cu vreme neprielnică (complexul Razelm – Sinoe);
  • Definirea de către ARBDD a traseelor turistice scurte, de zonă și aprobarea acestora prin Decizie de guvernator:
  • Canalul Gârla Turcească – zona Meleaua (în zona balizajului) – epavă (în prezent atracție turistica) – retur canal Ciotica;
  • Crișan – Canalul lung – lacul Obretinu Mic – lacul Obretinciuc – canalul Litcov – Crișan;
  • Bogdaproste – Trei Iezere – lacul Rădăcinosu – canalul Rădăcinosu – Heracle – Mila 23;
  • Mila 23 – canalul Loptana – lacul Matița – lacul Merhei – canalul Sidor – Letea;
  • Mila 23 – canalul Loptana – Stipoc – Rădăcinoasele – Babina – lacul Matița;
  • Lacul Uzlina – Uzlineț – Isăcel – Isac;
  • Sulina – canalul Canton – Bărbosu – Letea;
  • Canalul Cardon (pe la pod) – Golful Musura – Insula K (necesită balizaj)
  • Canalul Lipoveni – Canalul 8 – Canalul Dunăvăț – Canalul Mustaca – golful Holbina – canalul Dranov – Perișor;
  • Zona Cotețe – Lacul Babinți – Zona Purcelu (pentru acces în lacurile din spate) – Sireasa Nord – Trofilca – Canal 36.
  1. Intervenții rapide ale ARBDD (conform legii) pentru regularizarea debitului de apă și crearea condițiilor propice și în siguranță atât pentru circulația populației locale, cât și pentru vizitarea Deltei de către turiști:
  • Canalul dintre lacul Roșu și lacul Puiu (îndepărtare plauri);
  • Canalul Tătaru (îndepărtare cioate);
  • Intrările pe lacul Tătaru (colmatate);
  • Canalul Mocansca – între Erenciuc și lacul Puiu (îndepărtare cioate);
  • Meleaua (zone colmatate / nesemnalizate);
  • Canalul Litcov (îndepărtare copaci căzuți);
  • Canalul 22 de la Gorgova la Mila 23 (îndepărtare copaci căzuți);
  • Canalul Rădăcinoasele (de toaletat);
  • Canalele Magiaru – Bărbosu (îndepărtare plauri);
  • Canalul satului Dunavăț (colmatat);
  • Canal Lipoveni, între Plopu și Sarinasuf (colmatat);
  • Canal 8 (colmatat);
  • Canal Vanghelie (colmatat);
  • Canal Dranov până în Canal 44 (colmatat);
  • Canalul Sireasa spre Trofilca (intrarea se colmatează);
  • Canalul Periteașca (colmatat);
  • Intrările în lacul Cotețe (colmatate);
  • Canalul de centură Jurilovca – Doloșman (colmatat);
  • Canalul de centură Jurilovca – Ghiol Ceamurlia (colmatat);
  • Canalul de centură Canalul 5 – Gura Portiței (colmatat);
  • Canalul de centură Bisericuța – Periteașca (colmatat);
  • Capul Doloșman – Lunca – Ghiolul Ceamurlia – Lacul Caraburun (colmatat);
  • Jurilovca – Canalul 5 – Periboina – Edighiol (necesită semnalizare);
  • Jurilovca – Canalul 5 – Far Portița – Gura Portiței – Jurilovca (segmentul Canal 5 – Gura Portiței necesită decolmatare);
  • Jurilovca – Insula Bisericuța (canal centură) – Periteașca (Canalul de centură necesită decolmatare);
  • Jurilovca – Dranov – Perișor (necesită semnalizare intrare Canalul Dranov);
  • Jurilovca – Canal Mustaca – Dunăvăț (necesită semnalizare intrare Canalul Mustaca).
  1. Introducerea unui sistem de colantare a șalupelor autorizate să desfășoare turism – se poate realiza de către beneficiarii autorizației/permisului, conform unei machete impuse de ARBDD.
  2. Debirocratizarea / digitalizarea obținerii autorizațiilor de transport agrement – țintă de atins pe termen mediu deoarece presupune crearea unei baze de date interoperabile cu ANR/ANPA/ARBDD, astfel încât să se poată dovedi existența documentelor necesare (licență ambarcațiune, stare tehnică, înregistrare) fără a fi impusă depunerea acestora de către beneficiar și propunere de modificare acte normative pentru reducerea numărului de documente necesare.
  3. Realizarea de către ARBDD a studiului privind capacitatea de suport turistic a Deltei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*