Administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, a primit, astăzi, începând cu ora 12.00, la sala „Dobrogea“ a Consiliului Județean Tulcea, vizita Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Armenia în România, E.S. Tigran Galstyan.
În cadrul întâlnirii bilaterale, reprezentantul Consiliului Județean Tulcea a vorbit despre parteneriatul România – Armenia, respectiv despre colaborarea dintre județul Tulcea și regiunea Tavush, Armenia, amintind și despre vizitele fostului ambasador al Armeniei în România.
„Ultima vizită a Excelenței Sale Sergey Minasyan la Tulcea a avut loc în contextul declanșării conflictului armat din Ucraina, iar la momentul respectiv am adus în discuție modul în care județul Tulcea s-a implicat în primirea refugiaților ucraineni, parte dintre ei etnici armeni. Precizez, în acest context, că județul nostru a fost primul care a sprijinit poporul ucrainean iar aici, la Tulcea, a fost definitivat cel mai important HUB de ajutor pentru Ucraina“, a declarat Dumitru Mergeani, administratorul public al județului Tulcea.
La rândul său, ambasadorul Armeniei a adus în discuție întreaga susținere pentru ceea ce înseamnă gestionarea, în continuare, a acestei crize declanșate în urmă cu doi ani.
„Cunosc informațiile referitoare la aportul județului Tulcea în ceea ce privește preluarea refugiaților ucraineni, știu că este una dintre regiunile care a răspuns prompt tuturor solicitărilor în acest sens. Știm, de asemenea, riscurile la care este expus județul dumneavoastră în ceea ce privește securitatea și dorim să vă asigurăm de întreaga noastră susținere pentru asigurarea de sprijin refugiaților din Ucraina. Cred că este important să facem eforturi pentru a dinamiza relația deja parafată dintre regiunea dumneavoastră și regiunea Tavush și să identificăm și alte domenii de cooperare în afara schimburilor culturale (despre care știu că sunt foarte relevante, ca urmare a unei comunități armene foarte active la nivelul județului)“, a declarat, la Tulcea, E.S. Tigran Galstyan, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Armenia în România.
În replică, administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, a vorbit despre experiența județului Tulcea privind relațiile externe și a menționat faptul că aproape toate cooperările județului nostru au demarat prin schimburi culturale, urmând să avanseze spre cele comerciale, sau chiar la proiecte transfrontaliere (în cazul parteneriatului cu Ucraina):
„În ceea ce privește legăturile de cooperare cu Tavush, cu siguranță o gândire comună a liderilor celor două regiuni va identifica noi domenii de cooperare care să depășească această fază incipientă a schimburilor culturale“.
La rândul său, Lucian Simion, consilierul președintelui Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și președinte al Uniunii Armenilor din România, sucursala Tulcea, a adus în discuție inclusiv posibilitatea accesării unor fonduri pentru dezvoltare, județul Tulcea fiind, în acest sens, un partener de încredere pe termen lung.
„Județul Tulcea are o bogată expertiză în ceea ce privește accesarea fondurilor externe și, așa cum bine știți, la nivelul Uniunii Europene există fonduri alocate statelor din afara spațiului UE. În acest sens, pot fi identificate oportunități de finanțare pentru promovarea și păstrarea identității culturale, iar Consiliul Județean Tulcea ar putea fi partener de încredere într-un astfel de proiect. Este extrem de important să putem fructifica legăturile deja existente“.
Be the first to comment