FOTO VIDEO Județul Tulcea, gazdă pentru cel mai mare seminar pe teme de agricultură Eco din Europa de Est. Președintele Germaniei, Christian Wulff: “Cuvintele nu mișcă nimic. Lucrurile trebuie puse în mișcare”

Seminar pe teme de agricultură ecologică la Tulcea. FOTO Adrian Boioglu
Seminar pe teme de agricultură ecologică la Tulcea. FOTO Adrian Boioglu

Știți care-i diferența între “BIO”, “ECO” și “ORGANIC”? Că peste tot îi întâlnești când căutăm mâncare bună și curată. Înseamnă același lucru doar că sunt utilizați în diferite țări ca să indice același concept: “produs obținut fără utilizarea substanțelor chimice, fără intervenții genetice și în armonie cu natura și mediul înconjurător”.

La noi în România se utilizează ECO, cel mai des.

Nu doar agricultura poate fi “eco” , adică în armonie cu natura și cu mediul înconjurător, ci și alte activități umane. Turismul, de exemplu, este cel mai des asociat cu această etichetă în ultima vreme, iar Delta Dunării e locul care se pretează cel mai bine la aplicarea lui. Județul Tulcea este tot mai interesant de toate practicile ecologice și de dezvoltarea durabilă iar autoritățile locale caută constant metode și inițiative prin care să-l pună în mișcare. Recent i-au adunat la aceeași masă pe investitori, specialiști și invitați oficiali din ministere, dar și pe fostul președinte ale Germaniei (Christian Wulff) la cel mai mare seminar despre agricultură eco.

Agricultura e văzută ca unul din pilonii de susținere ai turismului responsabil în Delta Dunării. De ce la Tulcea ? Nu întâmplător: județul Tulcea furnizează hrană ecologică de pe 44 de mii de hectare, iar tradițiile din Deltă sunt strâns legate de pescuit, acvacultură, turism piscicol și coexistența om-natură. Tulcea este județul cu cea mai mare suprafață pe care găsim culturi eco și bio, așa cum ne-am dori cu toții să mâncăm.

“Este de notorietate faptul că județul Tulcea beneficiază de suprafețe agricole importante care au ca și destinație o agricultură ecologică. Nu că a fost dorință ci o impunere până la urmă, ținând cont că 40 de mii de hectare sunt în Delta Dunării și legislația ne obligă să facem acest lucru. Dorința noastră este să extindem această agricultură ecologică și pe zona de terase, și există structuri organizate în acest sens, oameni care doresc să facă acest lucru ținând cont că în Europa și în general în lume se manifestă dorința pentru tot ceea ce este produs ecologic. Județul Tulcea are o șansă unică să facă acest lucru și să-l îmbine cu Destinația Deltei Dunării. Dobrogea, dacă e să vorbim per total, are această oportunitate și ar trebui s-o exploateze. Acest trend pe care noi îl propunem, cu agricultură ecologică, poate să se extindă și spre Constanța” ne-a declarat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean din Tulcea.

Delta Dunării și Tulcea în general s-au înscris de ceva vreme pe orbita turismului ecologic. Ecoturismul este prietenos cu mediul și acționează pe toate planurile în care protejăm natura. Turismul eco nu folosește transporturi poluante, nu chimizează solul, apele și aerul, nu murdărește cu deșeuri, ci folosește în general resursele locale furnizate de populație cam pentru tot ce e nevoie. Turismul ecologic protejează și natura și le oferă și localnicilor oportunitatea unui câștig din care să trăiască. Iar agricultura Deltei tocmai asta își propune: să sporească producția hranei organice pe cât mai multe suprafețe de teren. Altfel spus, de la terenurile Deltei să treacă în zona continentală, pe uscat.

“A fost foarte important ca să găsim liantul între ceea ce-nseamnă agricultură ecologică și turismul responsabil, cei doi piloni ai dezvoltării durabile în județul Tulcea. Seminarul a atins latura legislativă, partea de cooperare, partea de integrare și interoperabilitate. Apoi brandul destinației trebuie construit și trebuie definit ca atare: conceptul de bioeconomie în Delta Dunării nu va face altceva decât să vină pe alocări în zona Deltei Dunării, să construiască acest turism responsabil și să dezvolte zona de agricultură ecologică. Este necesară o campanie de informare susținută, dar e foarte important ca marea majoritate a mediului de afaceri înțelege acest lucru și cuplează la eforturile noastre dar întotdeauna este loc și de mai bine, iar campaniile de informare care vor urma exact asta vor face: conștientizarea și responsabilizarea operatorilor economici”, a explicat Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.

Agricultura ecologică ca și turismul ecologic nu sunt deloc ușoare. Există permanent tentația câștigului rapid și simplu folosind tehnici moderne care sunt (ce păcat !) poluante, invazive și secătuiesc terenurile de tot ce au mai bun. Însă autoritățile pot selecta investitorii care vor să facă lucruri eco și să le dea o șansă, în parteneriat cu localnicii din Tulcea. Unul dintre ei este Dragoș Anastasiu, la origine medic, cu o experiență în business de peste 10 ani.

“Eu am un proiect pe care l-am prezentat aici: se cheamă Sfântu Gheorghe 2025. Am adunat la Sfântu Gheorghe toți factorii decidenți (au fost trei miniștri, dar a lipsit primarul !) și am prezentat cum ar putea să fie Sfântu Gheorghe. Să folosim resursele locale, umane și materiale, animale, alimente, turismul, Dunărea, stuful, marea, plaja – să le punem cap la cap și să facem ceea trebuie începând cu protejarea a tot ce-nseamnă apă de jur împrejur (sistemul de lacuri care e colmatat) apoi înlocuirea trotuarelor din beton cu pietre naturale, refacerea peisajului cultural – oamenii trebuie ajutați să revină la stuf, la (termopane din) lemn, să-i ajutăm să înțeleagă cum se pot dezvolta. Mi-aș dori din tot sufletul să petrec un an aici și dac-aș petrece un an aici cred că aș fi în măsură să recâștig încrederea localnicilor din Sfântu Gheorghe și să-i fac să-nțeleagă prin exemple pe care le-aș putea aduce din Germania, din Elveția și din Austria, arătându-le unde putem s-ajungem împreună” a declarat pentru Tulcea NEWS, Dragoș Anastasiu.

Seminarul de la Tulcea a inclus o serie de dezbateri pentru găsirea mecanismelor care să integreze produsele ecologice în dezvoltarea sustenabilă a turismului în destinația turistică Delta Dunării și Dobrogea de Nord, pe standarde de calitate și pe dezvoltarea punctelor gastronomice locale. Iar cum agricultura în Dorbogea se face pe suprafețe mari, a rezultat că trebuie investitori puternici, cu forță economică mare, care să miște “motorul eco” în sud-estul României. Tulcenii trag cu ochiul spre țările europene mari, de la care ar putea veni oportunitățile de dezoltare. Așa se explică și prezența la seminar a fostului președinte al Germaniei, Christian Wulff, invitat de onoare la Tulcea.

“I-am ascultat cu mare atenție pe specialiștii în agricultură și în turism de aici. Aveți premisele optime pentru a vă dezvolta pe această piață în creștere, a conceptului eco, unde cererea pentru astfel de turism e mare. Oamenii nu mai vor să se ducă cu avionul undeva departe, pentru că văd care sunt riscurile s.a.m.d. Ei vor să se odihnească în astfel de zone liniștite împreună cu părinții lor, cu bunicii lor, și să-și regăsească rădăcinile. Faptul că îi puneți la aceeași masă pe actorii importanți, deja e un pas enorm. Dar cuvintele nu mișcă nimic, doar lucrurile pe care le facem. Dacă facem doar un proces verbal al unei conferințe o să avem un proces verbal frumos plin de lucruri pe care le-am discutat aici, dar lucrurile trebuie puse în aplicare. Eu voi povesti în Germania despre ce am discutat aici”, a spus în conferință, fostul președinte al Germaniei, Christian Wulff.

Germania este cea mai mare piață europeană de alimente organice, cu câștiguri anuale de aproximativ 6 miliarde de euro. Văzută de undeva de sus, Germania arată ca un mare ogor bine desenat unde fiecare teren fertil este exploatat agricol. Încă din 1971 agricultorii nemți au trecut la agricultură “bio” și au fondat Asociația “Bioland”. Fermierii și-au impus singuri standarde suplimentare de calitate, legate de producția ecologică modernă, de la agricultură, la creșterea animalelor și prelucrarea alimentelor.

“Sper ca mesajul cu care domnul Wulff a plecat de-aici, să-l ducă oamenilor de afaceri din Germania; a spus că o să-l transmită și ambasadei de la București. Sunt interese pe zona de agricultură, sunt oameni dornici să investească în asta, companii din Germania interesate să vină în Dobrogea și sunt bineveniți, așa cum i-am spus și președintelui Wulff, c-o singură condiție: să fie win-win. Să câștigăm toți! Să nu fie unilaterală această oportunitate, a declarat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean din Tulcea.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*