Acțiuni pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane în Tulcea

Autovehiculele pentru transportul persoanelor sau mărfurilor vor fi oprite pentru control, în perioada 2 noiembrie – 13 decembrie, de poliţiştii rutieri, pe toate drumurile publice din județ. Activităţile sunt coordonate la nivel național, de către Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Pe parcursul perioadei 2 noiembrie – 13 decembrie, polițiștii rutieri din Tulcea împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier desfășoară acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane și de transport de marfă.

Astfel, controalele polițiștilor au în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

De asemenea, polițiștii rutieri verifică în continuare modul în care conducătorii și pasagerii autovehiculelor destinate transportului de persoane respectă măsurile dispuse pentru prevenirea răspândirii și infectării cu noul coronavirus.

În cadrul activităților desfășurate azi, în intervalul 07.00 – 11.00, polițiștii de la rutieră au controlat 27 de autovehicule de transport public de persoane și de transport marfă, la 6 dintre acestea fiind constatate deficiențe.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*