În ultimele două zile, polițiștii tulceni au desfășurat două acțiuni în zona intersecției PECO, la intrarea în municipiu, dinspre Constanța, în vederea prevenirii infracțiunilor la regimul rutier.
Potrivit IPJ Tulcea, în cadrul acțiunilor, aceștia au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale, din care 23 au fost aplicate pentru nerespectarea marcajului de direcționare, 10 pentru nepurtarea centurii de siguranță, nouă pentru nerespectarea vitezei legale, opt pentru alte abateri la regimul circulației rutiere. Valoarea totală a sancțiunilor a fost de aproape 25.000 de lei.
Totodată, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment