Acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, desfășurate de polițiștii tulceni

Peste 55 de polițiști, polițiști locali și reprezentanți ai autorității locale au acționat, în ultimele 24 de ore, pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, potrivit IPJ Tulcea, au fost verificate peste 604 obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări), fiind legitimate aproximativ 677 persoane și verificate peste 69 de mijloace de transport în comun. Pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 32.500 de lei.

Pe parcursul activităților de control, polițiștii aduc la cunoștința cetățenilor necesitatea, dar și obligativitatea purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*