Polițiștii rutieri și cei de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, precum și polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi, au desfășurat miercuri, 11 august, în sistem integrat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice deschise circulației rutiere și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în municipiu.
Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor săvârșite cu violență, a furturilor, identificarea persoanelor care nu respect măsurile de protecție sanitară și siguranța călătorilor în stațiile de așteptare, căi ferate și gări.
Polițiștii de ordine publică au acționat în scopul prevenirii comiterii infracțiunilor în mediul stradal.
Polițiștii rutieri au desfășurat activități cu mijloacele tehnice din dotare pentru supravegherea traficului rutier din municipiu, cu scopul de a preveni și combate principalele cauze generatoare de accidente rutiere.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 71 de sancțiuni contravenționale în valoare de 66.370 de lei. Totodată, polițiștii au reținut 12 permise de conducere și au retras șase certificate de înmatriculare.
În continuare, polițiștii desfășoară astfel de acțiuni în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale și a evenimentelor rutiere de orice fel.
Be the first to comment