Acțiuni ale polițiștilor tulceni din cadru Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

Polițiștii tulceni. FOTO Cătălin Schipor

În perioada august – septembrie 2018, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară acțiuni privind prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională la regimul substanțelor și deșeurilor periculoase, în baza planului național de acțiune „PERICULOASE 2018“

La data de 30 august, în urma unui control la o persoană fizică autorizată de pe raza municipiului Tulcea, a fost identificată cantitatea de 18 litri deșeuri periculoase. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor obligatorii de eliminare a deșeurilor periculoase, faptă prevăzută și pedepsită de art. 63 din Legea nr. 211/2011, privind regimul deșeurilor

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*