Poliția Rutieră a desfășurat, în perioada 02 – 08 noiembrie, la nivel național, o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, fiind vizate principalele cauze generatoare de accidente rutiere.
Astfel, principalele obiective ale acțiunii au fost combaterea nerespectării regimului legal de viteză; depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice; respectarea normelor rutiere de către bicicliști, pietoni și căruțași, monitorizarea respectării măsurilor stabilite la nivel național, pentru prevenirea contaminării cu noul tip de coronavirus SARS-CoV-2 (COVID-19).
În cadrul acțiunii, polițiștii tulceni au aplicat 472 de sancțiuni contravenționale la legislația privind circulația pe drumurile publice, dintre care cele mai multe, 130 de sancțiuni, au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, și 46 sancțiuni la Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. De asemenea, polițiștii au reținut 51 permise de conducere și au retras 18 certificate de înmatriculare.
Potrivit IPJ Tulcea, de la începutul acestui an și până la sfârșitul lunii octombrie, pe drumurile deschise circulației publice din județ s-au produs 47 de accidente rutiere grave, principalele cauze generatoare ale acestora fiind: nerespectarea regimului legal de viteză (în cazul a 11 accidente), indisciplina pietonilor (9 accidente), neacordarea priorității de trecere pietonilor (4 accidente), indisciplina bicicliștilor (3 accidente), conducerea sub influența alcoolului (3 accidente).
Be the first to comment