Un tânăr beat care a plecat să se plimbe cu mașina a ajuns în cele din urmă la spital după ce a scăpat volanul de sub control și s-a răsturnat pe marginea drumului.
Accidentul a avut loc în noaptea de 23 spre 24 mai, când un bărbat în vârstă de 22 ani, din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe DN22 E87, în afara localității Mihail Kogălniceanu, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Ulterior a pătruns în șanțul de colectare a apei pluviale unde s-a răsturnat, oprindu-se într-un parapet. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto.
Conducătorul auto deținea permis de conducere,iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,44mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
La sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, s-a semnat Contractul de finanțare pentru Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), […]
Be the first to comment