Un accident rutier a avut loc astăzi în localitatea Somova, iar două persoane au fost rănite.
Potrivit IPJ Tulcea, la data de 11 noiembrie 2023, în jurul orei 08:34, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Somova a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de către polițiştii ajunși la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat de 33 de ani ar fi condus un autoturism pe DN22-E87 direcția de mers Tulcea -Galaţi și ar fi efectuat fără să se asigure manevra de schimbare a direcției de mers, intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto nevinovat cât si a pasagerului, care au fost transportați cu ambulanța la Spitalul Judeţean de Urgență Tulcea .
Ambii conducători auto posedă permise de conducere valabile şi nu se aflau sub influența alcoolului.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Be the first to comment