Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină în cursul dimineții de luni, 22 august, pentru a interveni la un accident rutier cu două victime, produs în apropierea localității Somova, în urma căruia o persoană a rămas încarcerată.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, la fața locului au fost trimise două echipaje de salvatori, unul de descarcerare și unul de stingere, iar la scurt timp după ajungerea acestora au extras o victimă, o femeie, din autoturism, conștientă, pe care au predat-o echipajului medical al Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea pentru evaluare și transport la UPU Tulcea. A doua victimă, un bărbat, s-a auto-evacuat din vehicul până la sosirea forțelor de prim-ajutor.
Misiunea pompierilor s-a încheiat după ce s-au luat toate măsurile de siguranță pentru prevenirea unui incendiu.
Be the first to comment