FOTO VIDEO Accident mortal în Șantierul Naval Vard Tulcea. Un muncitor a fost decapitat

Accident de munca mortal in Santierul Naval Vard Tulcea. FOTO ISU Delta

Accidentul de muncă s-a produs în după amiaza zilei de vineri, 19 ianuarie. În jurul orei 16.30, mai mulți muncitori lucrau la fixarea unei piese metalice lungi de 7 metri. Nimeni nu știe ce a încercat să facă unul dintre muncitori, dar într-o fracțiune de secundă, capul i-a fost prins între piesă și un perete.

Victima, un bărbat de 48 de ani din Babadag lucra la fixarea unei piese – un stabilizator de 7 metri lungime, pe șapte palane (macara/scripete – n.r.). Colegii săi au povestit anchetatorilor că la un moment dat a făcut o mișcare ce i-a fost fatală.

„Primele cercetări la fața locului au arătat că victima a încercat să așeze piesa în momentul în care capul i-a fost prins între aceasta și perete, fiind aproape decapitat,“ a declarat, pentru Tulcea NEWS, Ali Izet, directorul ITM Tulcea.

La fața locului s-au deplasat procurori, polițiști și inspectorii ITM care efectuează cercetări pentru a stabili cauzele exacte în care s-a produs tragedia. De asemenea a fost solicitată intervenția unui echipaj de descarcerare al ISU Delta Tulcea, care va interveni pentru recuperarea cadavrului după ce se va termina ancheta penală.

UPDATE

„Detașamentul de pompieri Tulcea a fost solicitat să intervină pentru scoaterea unei persoane prinse între doua piese a unui vapor la Șantierul Naval Tulcea. Din nefericire victima a decedat în urma accidentului,“ au precizat reprezentanții ISU Delta Tulcea.

Trupul neînsuflețit al muncitorului decedat a fost scos de către pompieri și transportat la morgă, unde urmează a i se efectua necropsia.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

3 Comments

  1. De aceea muncitorii din șantierele navale trebuie sa fie încadrați în grupa I de munca și sa aibă salarii mai mari: pentru ca accidente de munca au fost mereu și, inevitabil, o sa mai fie!

  2. Hai …mai repede ca e la predare…numai atat ai facut azi…suna cunoacut?…poate e o cauza…sa nu mai zic de conditii…

  3. Din pacate in romania e pe primul loc producția si dupa aia restul…..e pe primul loc banul nu siguranta omului….in tarile de afara e muncitorul pe primul loc sa se întoarcă acasă cum a ajuns la munca si dupa asta conteaza restul…..cati oameni mai trebuie să moară pentru firmele de apartament care se îmbogățesc pe zi ce trece?

1 Trackback / Pingback

  1. 14 minori care lucrau la negru și multe alte deficiențe au fost depistate de inspectorii ITM Tulcea în urma unor controale | Tulcea NEWS

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*