Un tânăr șofer din Niculițel a reușit să provoace un accident rutier în urma căruia patru persoane, printre care și el, au fost rănite și transportate la spital. Pe numele său a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.
Accidentul s-a produs în seara zilei de 27 septembrie, când, potrivit reprezentanților IPJ Tulcea, un tânăr în vârstă de 18 ani din localitatea Niculițel, conducea un autoturism pe DJ 229C, dinspre Mănăstirea Cocoș către localitatea Niculițel. Acesta a vrut la un moment dat să evite un obstacol apărut pe șosea, moment în care a pierdut controlul volanului autoturismului și a intrat în coliziune cu un stâlp.
În urma accidentului au rezultat patru victime care au fost transportate la spital pentru ingrijiri medicale. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că șoferul poseda permis de conducere și nu se afla sub influenta alcoolului.
Cercetările continua în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Be the first to comment