Luni, 2 aprilie, în jurul prânzului, un grav accident rutier s-a înregistrat la ieșirea din municipiul Tulcea spre localitatea Mineri. Mai multe mașini au fost avariate, iar o persoană a fost transportată la spital.
Potrivit reprezentanților IPJ Tulcea, din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un bărbat care se afla la volanul unei autoutilitare, a efectuat manevra de mers înapoi pentru a ieși dintr-o spălătorie auto. Nu s-a asigurat însă, și nu a acordat prioritate unui autoturism care circula dinspre localitatea Somova spre municipiul Tulcea. Drept urmare, între cele două mașini a urmat o coliziune, în urma căreia autoturismul a fost proiectat în alte 2 mașini staționate în vecinătate.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto acroșat care a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital. Pe numele șoferului vinovat s-a întocmit dosar de cercetare penală.
Be the first to comment