La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea s-au prezentat luni, 18 iulie, pentru a-și prelua atribuțiile de serviciu, patru absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2022.
Potrivit IPJ Tulcea, noii colegi au fost repartizați la structurile operative de ordine publică, investigații criminale și investigarea criminalității economice.
Conducerea instituției le-a transmis tinerilor colegi succes în activitate și i-a asigurat de tot sprijinul în ceea ce privește îndeplinirea noilor atribuții.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment