Un tânăr care a furat mai multe produse dintr-un magazin, prins de jandarmii tulceni

Un bărbat, în vârstă de 20 de ani, care a sustras mai multe produse dintr-un magazin din Tulcea, va răspunde acum penal pentru fapta sa.

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Tulcea, în cursul zilei de marți, 13 iulie, un agent de pază al unei societăți comerciale a cerut sprijinul jandarmilor, reclamând faptul că un bărbat a sustras mai multe produse, trecând de casa de marcat fără să achite contravaloarea acestora.

Agentul de pază a declarat că, în timp ce executa serviciul, a sesizat prin intermediul sistemului video trei persoane care aveau un comportament suspect, iar în momentul în care au trecut de casa de marcat, aceștia au fost opriți, iar asupra unui bărbat au fost găsite mai multe produse care nu se regăseau pe bonul de casă.

„Bărbatul în cauză a declarat jandarmilor faptul că se afla la cumpărături împreună cu concubina și cumnatul său, iar după ce au terminat cumpărăturile a observat pe un raft un încărcător de telefon și niște căști wireless, pe care le-a scos din cutii și le-a introdus în buzunarul pantalonilor. De asemenea, a mai observat pe raft și o pompă de stropit și, știind că cea de acasă e stricată, a demontat mai multe accesorii de care avea nevoie și le-a introdus și pe acestea în buzunarul pantalonilor”, au precizat reprezentanții IJJ Tulcea.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirea infracțiunii de furt. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*