A fost lansată cartea “Comoara din Deltă”, scrisă de 27 de copii

Lansarea volumului colectiv „Comoara din Deltă, scris de 27 de elevi. FOTO CJ Tulcea

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a participat luni, 19 noiembrie, la Ivan Pescar,  la lansarea volumului colectiv „Comoara din Deltă”, semnat de 27 de elevi din Delta Dunării, o inițiativă a Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23.

La eveniment au fost prezenți Ivan Patzaichin, marea majoritate a celor 27 de copii autori, primarul Constantin Hogea și inspectorul școlar general Lucica Popișcă. Volumul este coordonat de Cristian Teodorescu și conține poveștile și aspirațiile unor copii din Deltă, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani.

“Astăzi, am primit vestea că 27 de domnișori și domnișoare au venit de la București, chiar dacă sunt copii de pe meleagurile deltaice, după ce au fost la Târgul Gaudeamus, unde au prezentat această Comoară din Deltă, aceste povești incredibile. Dacă ați reușit să-l faceți pe Ivan Patzaichin să vă ceară un autograf, să știți că este mare lucru, pentru că Ivan era obișnuit să dea doar el autografe. Iată că, astăzi, noi toți vom dori un autograf de la voi și poate este pentru fiecare dintre voi un început de carieră. Probabil unele din scrieri sunt mituri sau povești auzite de la bătrâni, altele sunt creație proprie, inventate de ei. Cred că întreaga populație din Deltă și Inspectoratul Școlar Județean, și profesorii, și școlile sunt mândri de ce ați putut să faceți. Bravo, aveți verbul la voi, știți să scrieți frumos, aveți un viitor și vă mulțumim că astăzi ne-ați adus pe toți aici, cei care așteptăm nerăbdători autografele voastre“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.

La rândul său, Ivan Patzaichin crede că această carte va fi un imbold pentru toți copiii din Deltă.

“Am fost primul care am cerut autografe de la ei, pentru că acesta a fost momentul cel mai important pentru mine. Cred că această carte va fi un imbold pentru toți copiii din deltă și nu numai, pentru că vor realiza ce înseamnă să fii responsabil, să îți propui un vis și să lupți pentru ceea ce ți-ai propus în viață. Sunteți primii care ați dat acest semnal pentru toți copiii din Deltă. Sunt mândru de voi, mă voi mândri în continuare și sper să realizați ceea ce v-ați propus“, a declarat Ivan Patzaichin.

Lucrarea conține scurte povestiri, legende reinterpretate și descrieri ale locurilor natale scrise de 27 de elevi din C.A. Rosetti, Ceatalchioi, Chilia Veche, Jurilovca, Letea, Mahmudia, Murighiol și Mila 23. La finalul lansării acestui volum, elevii au oferit autografe.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*