Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au depistat, în zona de competență, un cetăţean român care transporta cu un autoturism cantitatea de 55 kilograme de icre, fără a deține documente legale.
În data de 15 februarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, au oprit pentru control pe raza localității Tulcea, un autoturism la volanul căruia se afla un cetățean român în vârstă de 37 ani, domiciliat pe raza județului Galați.
În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 55 kilograme icre din pește, specia crap, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale.
Cantitatea de icre a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte”, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Be the first to comment