În primele zece luni ale anului 2023 ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Tulcea au fost încadrate în muncă 2521 de persoane, dintre care 1288 de femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1347 au peste 45 de ani, 237 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 320 au între 25 și 35 de ani, iar 617 sunt tineri sub 25 de ani.
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1123 provin din mediul urban, iar 1398 de persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (1015), urmate de cele cu studii generale (692). Numărul celor cu studii profesionale este de 594, iar cei cu studii primare sunt în număr de 130.
Dintre persoanele angajate în perioada menţionată, prin intermediul AJOFM Tulcea, 492 de persoane au făcut parte din categoria persoanelor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, până la data de 31.10.2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 6672 de persoane.
Be the first to comment