25 de ani de la înființarea Asociației Directorilor Economici și Contabililor din Județele din România

Horia Teodorescu. FOTO CJ Tulcea

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vicepreședintele Mihai Huleni și administratorul public au participat, astăzi, începând cu ora 9.30, la deschiderea Adunării Generale a Asociației Directorilor Economici și Contabililor din Județele din România, eveniment care este organizat în contextul împlinirii a 25 de ani de la înființarea acestei structuri asociative.

În deschiderea evenimentului, care  a avut loc la sala Mihail Kogălniceanu, președintele Asociației, Nicoleta Anton (directorul economic al Consiliului Județean Tulcea) a vorbit despre momentele de început ale acestei structuri asociative cu scop profesional, dar și despre principalele repere care definesc activitatea într-un domeniu deosebit de important în prezentul context economic.

„Am avut onoarea de a colabora și cu cea care a pus bazele acestei asociații, doamna Sirma Caraman. Bănuiesc că știți cu toții că Nicoleta Anton a fost un discipol al doamnei Caraman, de la care a învățat (și a învățat bine) tot ce trebuie să știe despre domeniul în care activează. Este un om de calitate excepțională, care ne-a fost alături în toate proiectele menite să contribuie la dezvoltarea acestui județ. Cred că orice președinte se bucură că are alături un aparat de specialitate bun. Fără dumneavoastră, specialiștilor din instituții, lucrurile în administrația publică ar fi mult mai complicate. Dumneavoastră sunteți, practic, cei care administrează, sub o formă sau alta, această țară“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

La rândul său, vicepreședintele Mihai Huleni a adus în discuție importanța colaborării în administrația publică.

„Cea mai importantă resursă a noastră este omul: avem oameni de calitate, avem profesioniști de excepție și ne mândrim cu ei peste tot în lume. Și pentru că vorbeam despre doamna Caraman și doamna Anton, care s-au dezvoltat împreună: este precum în povestea cu maestrul cu ucenicul , se spune că valoarea unui maestru este dată de reușitele ucenicului “, a adăugat și vicepreședintele Huleni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*